Am avut lumea-n sărut, în cel mai dulce și mai scurt.
De acum am să mă tot duc.
Am avut timp să nu uit,
Oricât de străin să devin.
Voi avea partea mea de destin dur sau senin.
Ca ecou bănuit de-nalțimi.
Ca ecou neaflat de lumini.
Ca ecou.
Nu știu ce anume mă uita-n trecut,
Nu știu ce mă încurca mai mult,
De e crezul pe care ți-l pierzi
Sau cuvinte ce nu le mai crezi.
Simt acum sau simt ce-am simțit?
Ce mă tulbură nu văd să prind
Ce-a mai fost în acea zi demult
Sau a fost destul?
C-am avut lumea-n sărut, în cel mai dulce și mai scurt.
Că să-ncep să mă tot duc, să nu stric ce am avut.
Și oricât de laș, am să fiu, am să am unde să mă știu
Sincer și viu, plin și pustiu, nou și târziu.
Ca ecou bănuit de-nalțimi.
Ca ecou neaflat de lumini.
Ca ecou dus pe aripi de vis.
Ca ecou strâns la piept și neatins.
Ca ecou.
De-ar fi să mă rup în azi și trecut,
Și să-mi fie dat un loc să ajung.
Am să mă duc de-ar fi să ajung,
Doar suflet de azi și doar suflet de trecut.
Dar să știu că apuc, să știu ce-am avut
În mai mult decât un simplu minut.
Am să mă duc, am să mă urc,
Am să m-afund, am să mă duc.
Și tot am s-ajung într-un fals început
Să simt mână de azi lângă cea de trecut
Am să mă duc chiar de-ar fi să n-ajung
Am să mă duc, am să mă duc.
Să fiu iar un azi în trecut,
Să am iar lumea-n sărut.